Cand cuvintele cad si se sparg in doua de marginea ascutita a neputintei de mai mult…. Cand sangereaza aceleasi taceri acute si de`o parte si de alta… cand sub praful adunat pe poze inca lumineaza zambete, aceleasi din visele de dimineata… cui sa`i dai toate lacrimile sa ti le pastreze pana o sa le poti arunca de pe obrajii fierbinti in vant?
Cine sa`ti stranga dimineata pe roua toata durerea din somn ca sa poti sa deschizi ochii limpezi la trezire?
Cui sa`i spui ca nu te mai doare sa stii ca nu te mai poti intoarce pentru ca ti`ai scrijelit singur in trup interdictia de a suferi?
Sinucigasii nu au dreptul sa mai planga dupa ce si`au dat sufletul hrana himerelor, lasand mana iubitei sa cada pe langa trupul amortit, intr`o noapte rece, undeva unde se aud trenuri plecand.

alternate title – “la dublu”
coautor – best friend Damned Ghost http://forlorncaress.blogspot.com/

E intunericul din vale
Care strabate orice cale,
E o lumina de-o culoare;
De un albastru oarecare, jucaus
Precum e firea unui pescarus.

Si pescarusul, cu aripile-ntinse-n zare,
Strabate marile ce plang de dor.
Pe valurile reci, frematatoare,
Spre trupu`ti cald de somn cobor.

Si-ti simt atingerea fierbinte
Pe pieptul meu pustiu;
Mi-e dor de zambetul ironic
Si visul tau canonic,
De-un curcubeu la rasarit
Si ochii tai la asfintit…

De ploaia rece-n miez de noapte,
De bulevardul gri al garii,
Maturat de soapte sparte,
De ochii de cafea din noptile pustii.

De haosul la care nu luam parte,
De geamatul launtric, a frunzelor de-agava;
Si spinii de la nord de Luna
Care te-mping spre o furtuna,
De insomniile barfitoare
A vant de moarte, clevetitoare…

privirea confuza de somnul nestatornic de peste noapte fixeaza patul nefacut. patul care a uitat forma trupului tau, dar care pastreaza inca o vaga umbra a somnului tau. o vaga umbra a viselor agitate. umbra care mi se strecoara in corp in fiecare noapte, care-mi cutreiera visele lipsite de sens, dar pline de dor.
camera inca nu a avut timp sa se satureze de parfumul tau si totusi il simt la fiecare miscare, ca si cand s-ar undui afara din peretii albi de creta.
ferestrele sunt pictate de privirile tale de cafea, pijamalele pastreaza caldura palmelor tale. in fiecare noapte adorm pe partea dreapta, asteptand sa se materializeze respiratia ta usoara pe locul gol din fata ochilor mei. dar pe marginea patului doarme doar pisica, torcand firav si oftand obosita din cand in cand.
she feels the emptiness too…
whatever tomorrow brings, i`ll be there…. with open arms and open eyes… along with that shadow of yours….

times like this make me wish i could be able to not care….
times like this make me wish to sleep the nights instead of wasting them with useless love….
times like this make me want to be wiser.. and more careful…. and to see things, not only watch them…
times like this… are always mine…

“i wish i didn`t have to make all those mistakes..and be wise..”

Era funebru-n plina toamna,
Mi-erau ochii arzand larg deschisi,
Cand vantul negru, intinzand o gheara,
Mi-nfipse-n pleoape scrum incins.

Cenusa fada picura otravitoare-n iris,
scurgandu-se uscat pana in mine,
iar ochii-mi devenira de un gri inchis,
gonind in intuneric tot sufletul de maine.

in noaptea neagra nedormita
mi`au crescut cearcane grele
din ne-norocirea de a exista
in spatele pleoapei doar durere.

am aflat in dimineata gri si murdara
ca vopselele subtiri de pe chip
se imprima si se scurg in suflet
daca nu ai grija sa le speli la timp.

asa ca, fiind luni, mi`am sters lacrimile,
am respirat adanc aerul greu al toamnei tarzii
si am decis ca e timpul sa nu mai fur secunde de la altii.
asadar, mi-am fixat ceasul si am imbratisat rece minutele.

buna dimineata, draga! cafea?

“Ouvre sur moi tes yeux si tristes et si tendres,
Miroirs de mon étoile, asiles éclairés,
Tes yeux plus solennels de se voir adorés,
Temples où le silence est le secret d’entendre.

Quelle île nous conçut des strophes de la mer?
Onde où l’onde s’enroule à la houle d’une onde,
Les vagues de nos soirs expirent sur le monde
Et regonflent en nous leurs eaux couleur de chair.

Un souffle d’île heureuse et de santal soulève
Tes cheveux, innombrables ailes, et nous fuit
De la nuit à la rose, arôme, dans la nuit,
Par delà ton sein double et pur, Delphes du rêve.

Parle. Ta voix s’incline avec ta bouche. Un dieu
Lui murmure les mots de la mélancolie
Hâtive d’être aimée autant qu’elle est jolie
Et qui dans les ferveurs sent frémir les adieux.

Ta voix, c’est le soupir d’une enfance perdue.
C’est ta fragilité qui vibre de mourir.
C’est ta chair qui, toujours plus fière de fleurir,
Toujours se croit dans l’ombre à demi descendue.

Enlaçons-nous. Le vent vertigineux des jours
Arrache la corolle avant la feuille morte.
Le vent qui tourne autour de la vie et l’emporte
Sans vaincre nos désirs peut rompre nos amours.

Et s’il veut nous ravir à la vertu d’éclore,
Que nous restera-t-il de ce jour surhumain?
La fièvre du front lourd, trop lourd pour une main,
Et le songe, qui meurt brusquement à l’aurore.”
-p. louys

cu cat ajungi mai tarziu in viata cuiva, cu atat mai putine vise gasesti. cu atat mai putina dragoste, cu atat mai putine sperante, cu atat mai putine saruturi si imbratisari cu atat mai putin. cu atat mai putina incredere in ceva mai bun, cu atat mai mult spatiu gol sau bantuit de amintiri gri. cu atat mai multe regrete si cu atat mai multa teama.

…cu cat ajungi mai tarziu in viata cuiva, cu atat mai putin viitor gasesti acolo.

Ce faci cand te`ai saturat sa fii Aici….si vrei sa te intorci Acolo? ce faci cand Acolo e prea putin pentru tine, iar Aici a devenit prea mult? cand ai crescut prea mare pentru Acolo dar, peste vara, ai devenit prea mic pentru Aici? cand ti`ai ridicat zid inalt acoperit de spini in urma ca sa nu te mai poti intoarce Acolo….
ce faci cand ramai blocat Aici si simti cum te sufoca toti si toate…?

Adu-mi aminte sa iubesc
Cand luna plina este gri.
Adu-mi aminte sa vorbesc
Cand frunze n-or mai tresari.

Citeste-n stelele de gheata
Cuvinte ce buzele-mi ingheata;
Cuvinte ce sufletu-mi destrama
Sunt scrise-n toamna de arama.

In crengile deschise-n cerul orb
Se scurg povesti de-amor in zbor de corb.
Sub pleoape mi se zbat fara de vina
Fluturii albi, in lacrimi de lumina.

* edit from mircea