inger sedat's Blog

journal between 2 slices of orange and a twist of lemon

floaredecoltz — Mon, 09 Jan 2012 22:02:50 +0000

life is easy. sometimes. for some. obviously for those smiling and chatting every day, at work, at school, at home, when they`re out with friends, having fun or just spending crumbles of the shallow time. and what about those who do that every single day… at work or school or when surrounded by people, but deep inside they rip their hearts out and drown them in the dark, black, thick night that follows everywhere they`d go? what about those happy faces that cry for help from under the laughters? what should they do when they struggle and fight in the morning just to open their eyes? in those moments, the air gets too thin, then too thick and then thin again… breath… don`t breath… clash against the grey light of the tired city… pain…. no, not pain.. just a drop of biterness. sour like green lemons… get out of bed! wait.. stop fighting… it`s cold… and dark.. wasn`t there supposed to be a light? a white, warm light?? between the heavy eyelids, the pale sun. there! the city is awake… a bit of sunny morning. a slice of orange and some toast.. too burnt.. half black.
work.smile!!! a twist of lemon, yellow like the september moon, cruel and sharp like the end.
end of day. warmth. another soul melting slowly. summer breeze, his breath against the cold skin…eyes grow bigger and darker. depth. fever. the dark, black sea dreams away, drowns inside herself and revolves… clear, blue sky. a bunch of sun rays. rainbow. smells like fresh oranges, another slice of sweet delight, drops of sugar and moonlit summer nights. and that twist of lemon, goddamit!

Filed under: ganduri Tagged: inchisoarea de scortisoara, that twist of lemon

half moon on strings

floaredecoltz — Mon, 03 Oct 2011 20:42:08 +0000

Luna sta agatata de-un portativ neterminat. Un sfert de suflet viseaza la tot, la o nota intreaga, la cheia sol. Fara diez, fara bemol. Pana atunci ingana singura o patrime de nota, monotona si ingalbenita de atata noapte. Unde s-o fi pierdut toata simfonia??

Filed under: Uncategorized Tagged: dor de doi, inchisoarea de scortisoara

to cross the line

floaredecoltz — Sat, 29 Jan 2011 22:46:52 +0000

e greu. faci un pas dincolo de linia aceea parca de aer, trasata mereu in fatza ta de cand te stii. simti cum se scrijelesc contururile fiintei, spre tine, langa tine, in tine. asta era! conturul…. si brusc, oamenii de langa tine nu mai sunt nicaieri, nu te mai stiu si nu ii mai stii ca atunci cand erai cu ei, in spatele liniei. in palme ti se cicatrizeaza imbratisari, pe chip iti imbatranesc rasetele si dragostea. din ochi, visele se scurg apoase. si uite cum se duce sufletul suspin cu suspin, oftat dupa oftat. si da! poti pasi inapoi in spatele liniei, totul sa revina la cum era inainte; dar dincolo de ea e unde simti ca trebuie sa fii. si dincolo de ea, daca privesti inapoi, nu vezi nimic: doar frig si ceatza deasa. si priviri unde indiferenta creste tot mai mult din iubiri de alta data si gesturi tot mai seci, din care in alte vremuri isi luau zborul imbratisari. e greu sa treci linia….

Filed under: Uncategorized Tagged: inchisoarea de scortisoara

departe de…

floaredecoltz — Wed, 29 Sep 2010 16:22:20 +0000

Uscata vara in sufletul de-o schioapa.
Camp steril de inspiratie 3D. Scriitorul, cu dibacia chirurgului, isi trage manusile sterile peste mainile fierbinti de ne-scris si despica suprarealist hartia alba al penitei imbibate cu cerneala albastruie. Cerneala mirosind a spital vechi. Taieturi precise si rigide, conturate clar in culoare, menite sa vindece coala alba de paloarea cronica a tacerii si de lipsa acuta de cuvant.
Uscaciunea verii, imprimata in cerul gurii ca un tapet ieftin de hartie reciclata. Maini incatusate in latexul pudrat al manusilor chirurgicale. Penita tremura nesigura, stiloul aluneca haotic printre degetele de cauciuc.
Arida si stearpa vara, cu briza incinsa si seaca, aducand miasme de moarte. Hartia primeste pasiva seva chimica a literelor. Cuvinte se nasc, dar sensurile si emotiile sunt plecate in alte parti, unde briza umeda si sarata miroase a mare si a nisip si a saruturi.

Filed under: ganduri Tagged: inchisoarea de scortisoara, proza stinghera

de dor de doi de duca

floaredecoltz — Wed, 29 Sep 2010 16:06:45 +0000

din gheare de corb ramase-n rigor mortis
iubito, tristetea vehementa sangereaza, picurandu-mi
pe maini, pe ochiul stang, in coltul gurii
sarutul negru, rece, singur din alt vis

Filed under: poezie Tagged: doi, dor, inchisoarea de scortisoara

hyperion

floaredecoltz — Thu, 16 Sep 2010 07:29:14 +0000

Privirea-ti dogorind a astru-ntunecat,

In ratacire oarba prin ceruri de cobalt,

Arzand in noapte singur, cu visu-ngemanat.

Alunecam fatal unul spre celalalt.

Si cerul de august ploua cu stele fierbinti

In ochii pustii, pe umerii obositi.

In jarul din sufletul tomnatic, ce arde mocnit

Se simte dogoare de astru, ce trupu- a rascolit.

Filed under: poezie Tagged: despre dragoste si alti demoni, doi

pinocchio

floaredecoltz — Wed, 17 Mar 2010 00:56:34 +0000

o lume de marionete. aproape toate stricate, cu piese de imprumut luate de la alte papusi, care ar fi fost intregi acum daca nu le-am fi lasat noi nepereche atunci cand am considerat ca ne sade bine cu putinul imprumutat.
si sforile…. mult prea vechi unele, nasc jocuri dezlanate si lenese. jucand mereu acelasi teatru, sforile se uzeaza si se subtiaza, mereu in acelasi loc, mereu la aceeasi miscare si se rup exact inainte sa cada cortina, lasand in vazul spectatorilor – marionete stricate la randul lor – mormanul de piese alandala, de imprumut, prinse fie la nimereala si-n graba, fie pictate cu dibacie. dar cat de bun sa fie pictorul sa recreeze nuantele intiparite in trupul unei alte papusi, sa treaca dintr-o simpla miscare de pensula viata uneia pe trupul alteia?
si stand acolo, in mijlocul propriei piese, cu sforile rupte, cu papusarul prea sus ca sa ne poata ajuta, cum sa ne mai ridicam? cu ce priviri sa scaldam fata uimita a celui care ne priveste singur din primul rand? care maini sa mai opreasca din zbor speranta celui care, stiindu-se nepereche, a restituit partile imprumutate impins de la spate de certitudinea ca si-a gasit pereche o marioneta cu stele in ochi si fulgi de nea in par?… o marioneta de la care nimeni nu a plecat vreodata cu nimic, pentru ca ea ii e pereche. si pentru ca o inima poate sa bata si pentru doi.
dar vaaiii… ce nevoie ar avea o marioneta de inima? si cu ce suflet sa visam asa de sus?
mai bine, sa ne scaldam in roua dimineata, iar seara culorile vor fi ca noi, caci luna se pricepe de minune sa puna umbre suave unde cariile au tocat deja pana`n abis lemnul putred.

Filed under: ganduri Tagged: doi, inchisoarea de scortisoara

memento

floaredecoltz — Tue, 09 Mar 2010 22:27:01 +0000

in departarile de-argint
doar pasarile albe mint,
bieti pescarusi,de timp ucisi,
fantome stravezii pe ceru-nalt,
scurgandu-se in ochi piezis.
tot urca, urca, si-apoi cad,
prin aeru-mbacsit si cald:
sperante mari cu aripi moi
calatorind spre ziua de apoi.

Filed under: poezie Tagged: despre dragoste si alti demoni, versuri fara noima

dupa care s-a trezit….

floaredecoltz — Sat, 06 Mar 2010 03:28:53 +0000

ardem ca jaraticul, mocnit sau cu flacari inalte, sub fierbinteala sarutarilor, in caldura imbratisarilor, in nopti prea scurte si prea pline, lasam rasuflari de viata pe buze straine ce se intredeschid doar atat cat sa le primeasca, dar nu suficient cat sa imbrace iubirea in cuvinte… alunecam spre trupuri straine, dar dragi, ne confundam cu ele, le pictam cu vise rotunde de “impreuna” ca sa ni le facem casa, caci trupurile noastre nu ne mai apartin; sunt tot ale lor, ale celor carora le picuram farame de suflet in ochii intredeschisi. si nu ne dam seama ca buzele lor nu se vor deschide vreodata suficient de mult cat sa ne lase din viata lor, ca ochii lor sunt mereu intredeschisi pentru ca in spatele pleoapelor mijesc altfel de vise, cu alte trupuri ca si casa, cu alte maini pictand iubiri din alt pamant.
ne prefacem incet in scrum usor si gri de tigara, pentru ca ne mistuie doruri si nazuinte, pentru ca murim cate putin cu fiecare sarut, privire, respiratie, cu fiecare clipa cand ne tinem de mana. ne risipim. pentru ca avem impresia ca iubirea chiar e nobila si ne salveaza… si ii salveaza si pe cei pe care ii pictam cu ea de sus pana jos, din afara inauntru si dinauntru pana la cer. si ardem toate sperantele si amorurile pana la filtru si ramanem cu gustul amar si prafuit al nimicului ce ni se intinde din palmele deschise pana in strafundul ochilor inchisi spre neant.
si-n gustul amar se ineaca toate. si toate imprumuta acelasi miros infect de sfarsit de lume si inceput de nimic.
dupa care… ne trezim…. din viata in pustiul de a nu exista pentru ca, in fond, ce alta existenta mai intensa cunoastem decat cea in care iubim pana la filtru?

Filed under: ganduri Tagged: despre dragoste si alti demoni, doi, dor

those were the days…

floaredecoltz — Sun, 24 Jan 2010 23:32:18 +0000

through smile and tears and best and worst,
behind the sunset or in the rain,
you held my hand to soothe my pain,
in the deep night, you chased away the frost.

Posted in poezie Tagged: friends only, versuri fara noima