dilema

Ce faci cand te`ai saturat sa fii Aici….si vrei sa te intorci Acolo? ce faci cand Acolo e prea putin pentru tine, iar Aici a devenit prea mult? cand ai crescut prea mare pentru Acolo dar, peste vara, ai devenit prea mic pentru Aici? cand ti`ai ridicat zid inalt acoperit de spini in urma ca sa nu te mai poti intoarce Acolo….
ce faci cand ramai blocat Aici si simti cum te sufoca toti si toate…?

poem de luna… goala…

Adu-mi aminte sa iubesc
Cand luna plina este gri.
Adu-mi aminte sa vorbesc
Cand frunze n-or mai tresari.

Citeste-n stelele de gheata
Cuvinte ce buzele-mi ingheata;
Cuvinte ce sufletu-mi destrama
Sunt scrise-n toamna de arama.

In crengile deschise-n cerul orb
Se scurg povesti de-amor in zbor de corb.
Sub pleoape mi se zbat fara de vina
Fluturii albi, in lacrimi de lumina.

* edit from mircea

poem de luna goala

Adu-mi aminte sa iubesc
Cand luna plina este gri.
Adu-mi aminte sa vorbesc
Cand frunze n-or mai tresari.

Citeste-n stelele de gheata
Cuvintele ce buzele-mi ingheata;
Cuvintele ce sufletu-mi destrama
Sunt scrise-n toamna de arama.

In crengile deschise-n cerul orb
Se scurg povesti de-amor cu glasul mort.
Sub pleoape mi se zbat fara de vina
Fluturii albi, in lacrimi de lumina.

12:42 AM 10/24/2009

epilog

Sub cerul gri de toamna
Saruta-ma.
Sub luna alba, monotona,
Aprinde-ma.

Deschide-ti larg privirea neagra
Sa vezi cum sufletu-mi alearga.
Deschide-ti larg faptura rece
Sa simti cum umbra-mi peste tine trece.

In miezul noptii efemere
Iubeste-ma.
Sorbind din valul de durere,
Alunga-ma.

Inchide-ti ochii de cafea,
Topeste-n ei sarut de catifea.
Desparte-te, cand pleci, in doua,
Intoarce-te doar cand e luna noua.

duminica de alaltaieri

In picur greu din luna neagra,

Doar noaptea de cafea te-ntreaba:

Cum ai s-ascunzi iubirea mea?

Pe sub ce nor de peruzea?

Sub ce cuvant uscat, cu gust de zgura,

Imi vei lasa privirea sa apuna?

Pe sub ce pleoape de taciune

Ti se-nchid saruturile de carbune?

In care zi, in care seara

Ai hotarat sa-mi picuri smoala

Peste lumina din privire,

Cu zambetul in oglindire?

Peste amarul gust de-adio al bratelor maure

Ai presarat luminile din zori si noptile-aducand a mure,

Peste privirea trista, in care Lethe moare,

Ai asternut paienjenis de roua, usoara ca o boare.

Sub pleoapele-mi de caolin, in zbatere,

Azurul isi spala dorul, picurand;

Si chipul ca de ceara primeste-ofranda de durere

Si visele se sting obscur, pe rand.

a while ago

It`s been a while and I`m still waiting for a tomorrow. With my eyes wide open, cattish eager look, I gaze through some window of my soul. There`s nothing out there but mist… White, gray, dark, purple mist. Somewhere, beyond, it must be some sort of a dying sun, that colours it like that.

It never rains, there are no clouds, no light, not a single star, no trace of any kind of breeze or wind. Here and beyond, only stillness.

There`s a weak echo of myself breathing, yet the window stays clear and all around me, still. I guess, from time to time, the pale movement of a heart beating. I guess that`s also mine..

And I`m waiting… `though I can barely cling on to a today that seems to rush into the future, leaving me covered by past. And that… I know it`s somewhere behind me, but I don`t feel it or see it anymore. I only have misty memories of what happened, poor crayon sketches, barely resembling to any kind of shadow.  I only see what past made of me: sharp perception, poor emotion.

Now and then, I shiver. Fugitive moments of feeling. Of past and of myself.  Short flashbacks of now and then.  Of love, of dreams and dreaming…  Of soft tresses along my face. Warm breath on my neck. Fingers across my lips.

And I`m still waiting. And it`s misty. And stillness.

de luna veche.

Luna de marmura alba isi scutura petele de igrasie peste cerul de cafea. cafea neagra, amara, rece, ca intr-o dimineata cand primesti vestea si ramai suspendat acolo, in secunda eterna, in timp ce licoarea aburinda si parfumata din cana moare incet, in rotocoalele gri ale fumului de tigara, ajunsa la filtru, pe marginea unei scrumiere de cenusa.

Cand chipul se sculpteaza in piatra rece si aspra, privirea incremeneste in luciul de oglinda si buzele intredeschise inclesteaza dincolo de ele orice silaba. Secunda in care inima sare o bataie, plamanii se contracta dureros sub aerul greu ca de ciment, sangele bea din apa intunecata si maloasa, umfland apoi venele subtiri, acoperind pe vecie poeziile intiparite pe peretii lor.

Brusc, secunda prea-plina de vesnicie se sparge in mii de tandari, scrijelind tot timpul care da navalnic buzna sa-si reia locul. Cafeaua din cer se scurge peste dara de rugina sangeranda din urma timpului grabit.

Ma uit la palmele zgariate de imbratisare. firisoare de zat negru se usuca incet pe marginile ranilor, devenind aspre si reci ca nisipul.

Sub luna de mucegai, in miros de abur proaspat si intunecat, ma intind peste urmele ruginii ale privirii tale. In intunecimea de cafea, iti intinzi bratele spre alte rotocoale de fum, iesind molatec dintre buzele intredeschise ale altei secunde.

numaratori de ploi…

spatiu difuz. timpul e in coma.a ramas blocat intre doua vorbe goale, soapte-fantoma ale vantului ranit.
incolacindu-se si serpuind in fiecare amprenta, in fiecare cuta a pielii, umbra dulce-amaruie a trupului tau.
strain si rece, departe si gri, o umbra… cald si moale, rasfirat in somn agitat langa si in mine, un suflet.
ochi caprui, rataciti in alte zari… suvitele brunete si mereu rebele intrerupand visele si durerile ce joaca tragedii antice in luciul de oglinda al privirii.
ploaie si dor. noapte, incremenire, convulsii si spasme.
uitare….de sine… nu de tine…
1:08 AM 10/13/2009

Post-Mortem

in unele zile e mai bine sa nu iesi.deloc. nici din casa, nici de sub patura, nici din cochilie. just stay in. it`s safer.

a toi…et a personne…

Din suflet mi se scurge o mazga lipicioasa si dezgustatoare, lingandu-mi trupul, sarutandu-mi buzele, picurandu-mi in ochi… Ramasite ale noptii rigide. Dorm mult si ma trezesc in fiecare zi tot mai obosita si mai satula.. de oameni, de stele, de nori si de ploaie, de mine, de tine, de priviri si saruturi, de atingeri si cuvinte goale. Adorm tot mai spre dimineata, fara de mine si fara de vise. Ma trezesc tot mai tarziu, cu sufletul gol de emotie si cu trupul inclestat de scarba de fiecare molecula si fibra a propriei persoane. Nu ma urasc pentru ca in fiecare clipa incetez sa-mi mai apartin, celula cu celula, traire cu traire. Mor cate putin cu fiecare dimineata, dar mai mult cu fiecare noapte ce trece uscata si rece.Sunt plictisita de matematici inutile si de chimia banala din jur.

Iubesc in continuare, dar in fiecare secunda altfel. Zambesc cate putin in fiecare zi, dar niciodata la aceeasi ora. Plang, dar lacrimile sunt tot mai firave si mai seci. Mi-e dor… dar mana mea se intinde tot mai tremuratoare si mai fara vlaga sa-ti caute faptura in aerul mineralizat. E toamna, dar nu mai izvoraste nicio melancolie din suflet, nu ma mai plimb prin frunzele moarte, nu le mai aud notele fragile si muzica fosnetului. E noapte, dar nu mai stiu cum sa iti doresc caldura trupului intins langa al meu.

Ma doare si ma dezbraca de fericire lipsa privirii tale caprui…. si inca mai am curaj cat pentru doi..

Cand o sa te dezbraci de psihologii si filosofii abstracte, intinde-mi mana sa ne iubim.

“ever thine
ever mine
ever ours”