happy holidays

this morning i woke up a century older, sader and lonelier… and it felt as if i was one lifetime emptier than ever.
all the feelings turned into sand…. they don`t fit words anymore… how am i supposed to write like this??

dor copt pe vatra

viscoleste-mi in sufletul tarziu
zapezile prea albe si nervoase,
cazute-n noptile geroase
cu luna galbena-mpaiata.
intreaba cum de-s inca viu
cand trupul tau de miere si cenusa
nu-mi trece, iubire, dincoace de usa.
intreaba-te cum de vorbesti cu mine,
caci eu sunt mort,
de cand dorul de ochii de cafea
mi se prelinge-n vene,
ca ploaia rece-n cort.
si frunzele-asternute rosii-n toamna
sunt toate adormite sub zapada.
si-afara crivatul ma cheama
catre tacerea pamantie, grea
caci nu-i silaba care sa se-auda
daca nu e nascuta-n vocea ta.

perviligium mortis

Cand cuvintele cad si se sparg in doua de marginea ascutita a neputintei de mai mult…. Cand sangereaza aceleasi taceri acute si de`o parte si de alta… cand sub praful adunat pe poze inca lumineaza zambete, aceleasi din visele de dimineata… cui sa`i dai toate lacrimile sa ti le pastreze pana o sa le poti arunca de pe obrajii fierbinti in vant?
Cine sa`ti stranga dimineata pe roua toata durerea din somn ca sa poti sa deschizi ochii limpezi la trezire?
Cui sa`i spui ca nu te mai doare sa stii ca nu te mai poti intoarce pentru ca ti`ai scrijelit singur in trup interdictia de a suferi?
Sinucigasii nu au dreptul sa mai planga dupa ce si`au dat sufletul hrana himerelor, lasand mana iubirii sa cada pe langa trupul amortit, intr`o noapte rece, undeva unde se aud trenuri plecand.

poem in doi

alternate title – “la dublu”
coautor – good friend Damned Ghost http://forlorncaress.blogspot.com/

E intunericul din vale
Care strabate orice cale,
E o lumina de-o culoare;
De un albastru oarecare, jucaus
Precum e firea unui pescarus.

Si pescarusul, cu aripile-ntinse-n zare,
Strabate marile ce plang de dor.
Pe valurile reci, frematatoare,
Spre trupu-ti cald de somn cobor.

Si-ti simt atingerea fierbinte
Pe pieptul meu pustiu;
Mi-e dor de zambetul ironic
Si visul tau canonic,
De-un curcubeu la rasarit
Si ochii tai la asfintit…

De ploaia rece-n miez de noapte,
De bulevardul gri al garii,

Impresurat de soapte sparte,
De ochii de cafea din noptile pustii.

De haosul la care nu luam parte,
De geamatul launtric, a frunzelor de-agava;
Si spinii de la nord de Luna
Care te-mping spre o furtuna,
De insomniile barfitoare
A vant de moarte, clevetitoare…