de luna veche.

Luna de marmura alba isi scutura petele de igrasie peste cerul de cafea. cafea neagra, amara, rece, ca intr-o dimineata cand primesti vestea si ramai suspendat acolo, in secunda eterna, in timp ce licoarea aburinda si parfumata din cana moare incet, in rotocoalele gri ale fumului de tigara, ajunsa la filtru, pe marginea unei scrumiere de cenusa.

Cand chipul se sculpteaza in piatra rece si aspra, privirea incremeneste in luciul de oglinda si buzele intredeschise inclesteaza dincolo de ele orice silaba. Secunda in care inima sare o bataie, plamanii se contracta dureros sub aerul greu ca de ciment, sangele bea din apa intunecata si maloasa, umfland apoi venele subtiri, acoperind pe vecie poeziile intiparite pe peretii lor.

Brusc, secunda prea-plina de vesnicie se sparge in mii de tandari, scrijelind tot timpul care da navalnic buzna sa-si reia locul. Cafeaua din cer se scurge peste dara de rugina sangeranda din urma timpului grabit.

Ma uit la palmele zgariate de imbratisare. firisoare de zat negru se usuca incet pe marginile ranilor, devenind aspre si reci ca nisipul.

Sub luna de mucegai, in miros de abur proaspat si intunecat, ma intind peste urmele ruginii ale privirii tale. In intunecimea de cafea, iti intinzi bratele spre alte rotocoale de fum, iesind molatec dintre buzele intredeschise ale altei secunde.