Uscata vara in sufletul de-o schioapa.
Camp steril de inspiratie 3D. Scriitorul, cu dibacia chirurgului, isi trage manusile sterile peste mainile fierbinti de ne-scris si despica suprarealist hartia alba al penitei imbibate cu cerneala albastruie. Cerneala mirosind a spital vechi. Taieturi precise si rigide, conturate clar in culoare, menite sa vindece coala alba de paloarea cronica a tacerii si de lipsa acuta de cuvant.
Uscaciunea verii, imprimata in cerul gurii ca un tapet ieftin de hartie reciclata. Maini incatusate in latexul pudrat al manusilor chirurgicale. Penita tremura nesigura, stiloul aluneca haotic printre degetele de cauciuc.
Arida si stearpa vara, cu briza incinsa si seaca, aducand miasme de moarte. Hartia primeste pasiva seva chimica a literelor. Cuvinte se nasc, dar sensurile si emotiile sunt plecate in alte parti, unde briza umeda si sarata miroase a mare si a nisip si a saruturi.
Cand cuvintele cad si se sparg in doua de marginea ascutita a neputintei de mai mult…. Cand sangereaza aceleasi taceri acute si de`o parte si de alta… cand sub praful adunat pe poze inca lumineaza zambete, aceleasi din visele de dimineata… cui sa`i dai toate lacrimile sa ti le pastreze pana o sa le poti arunca de pe obrajii fierbinti in vant?
Cine sa`ti stranga dimineata pe roua toata durerea din somn ca sa poti sa deschizi ochii limpezi la trezire?
Cui sa`i spui ca nu te mai doare sa stii ca nu te mai poti intoarce pentru ca ti`ai scrijelit singur in trup interdictia de a suferi?
Sinucigasii nu au dreptul sa mai planga dupa ce si`au dat sufletul hrana himerelor, lasand mana iubirii sa cada pe langa trupul amortit, intr`o noapte rece, undeva unde se aud trenuri plecand.
It`s been a while and I`m still waiting for a tomorrow. With my eyes wide open, cattish eager look, I gaze through some window of my soul. There`s nothing out there but mist… White, gray, dark, purple mist. Somewhere, beyond, it must be some sort of a dying sun, that colours it like that.
It never rains, there are no clouds, no light, not a single star, no trace of any kind of breeze or wind. Here and beyond, only stillness.
There`s a weak echo of myself breathing, yet the window stays clear and all around me, still. I guess, from time to time, the pale movement of a heart beating. I guess that`s also mine..
And I`m waiting… `though I can barely cling on to a today that seems to rush into the future, leaving me covered by past. And that… I know it`s somewhere behind me, but I don`t feel it or see it anymore. I only have misty memories of what happened, poor crayon sketches, barely resembling to any kind of shadow. I only see what past made of me: sharp perception, poor emotion.
Now and then, I shiver. Fugitive moments of feeling. Of past and of myself. Short flashbacks of now and then. Of love, of dreams and dreaming… Of soft tresses along my face. Warm breath on my neck. Fingers across my lips.
And I`m still waiting. And it`s misty. And stillness.
Luna de marmura alba isi scutura petele de igrasie peste cerul de cafea. cafea neagra, amara, rece, ca intr-o dimineata cand primesti vestea si ramai suspendat acolo, in secunda eterna, in timp ce licoarea aburinda si parfumata din cana moare incet, in rotocoalele gri ale fumului de tigara, ajunsa la filtru, pe marginea unei scrumiere de cenusa.
Cand chipul se sculpteaza in piatra rece si aspra, privirea incremeneste in luciul de oglinda si buzele intredeschise inclesteaza dincolo de ele orice silaba. Secunda in care inima sare o bataie, plamanii se contracta dureros sub aerul greu ca de ciment, sangele bea din apa intunecata si maloasa, umfland apoi venele subtiri, acoperind pe vecie poeziile intiparite pe peretii lor.
Brusc, secunda prea-plina de vesnicie se sparge in mii de tandari, scrijelind tot timpul care da navalnic buzna sa-si reia locul. Cafeaua din cer se scurge peste dara de rugina sangeranda din urma timpului grabit.
Ma uit la palmele zgariate de imbratisare. firisoare de zat negru se usuca incet pe marginile ranilor, devenind aspre si reci ca nisipul.
Sub luna de mucegai, in miros de abur proaspat si intunecat, ma intind peste urmele ruginii ale privirii tale. In intunecimea de cafea, iti intinzi bratele spre alte rotocoale de fum, iesind molatec dintre buzele intredeschise ale altei secunde.
spatiu difuz. timpul e in coma.a ramas blocat intre doua vorbe goale, soapte-fantoma ale vantului ranit.
incolacindu-se si serpuind in fiecare amprenta, in fiecare cuta a pielii, umbra dulce-amaruie a trupului tau.
strain si rece, departe si gri, o umbra… cald si moale, rasfirat in somn agitat langa si in mine, un suflet.
ochi caprui, rataciti in alte zari… suvitele brunete si mereu rebele intrerupand visele si durerile ce joaca tragedii antice in luciul de oglinda al privirii.
ploaie si dor. noapte, incremenire, convulsii si spasme.
uitare….de sine… nu de tine…
1:08 AM 10/13/2009
Din suflet mi se scurge o mazga lipicioasa si dezgustatoare, lingandu-mi trupul, sarutandu-mi buzele, picurandu-mi in ochi… Ramasite ale noptii rigide. Dorm mult si ma trezesc in fiecare zi tot mai obosita si mai satula.. de oameni, de stele, de nori si de ploaie, de mine, de tine, de priviri si saruturi, de atingeri si cuvinte goale. Adorm tot mai spre dimineata, fara de mine si fara de vise. Ma trezesc tot mai tarziu, cu sufletul gol de emotie si cu trupul inclestat de scarba de fiecare molecula si fibra a propriei persoane. Nu ma urasc pentru ca in fiecare clipa incetez sa-mi mai apartin, celula cu celula, traire cu traire. Mor cate putin cu fiecare dimineata, dar mai mult cu fiecare noapte ce trece uscata si rece.Sunt plictisita de matematici inutile si de chimia banala din jur.
Iubesc in continuare, dar in fiecare secunda altfel. Zambesc cate putin in fiecare zi, dar niciodata la aceeasi ora. Plang, dar lacrimile sunt tot mai firave si mai seci. Mi-e dor… dar mana mea se intinde tot mai tremuratoare si mai fara vlaga sa-ti caute faptura in aerul mineralizat. E toamna, dar nu mai izvoraste nicio melancolie din suflet, nu ma mai plimb prin frunzele moarte, nu le mai aud notele fragile si muzica fosnetului. E noapte, dar nu mai stiu cum sa iti doresc caldura trupului intins langa al meu.
Ma doare si ma dezbraca de fericire lipsa privirii tale caprui…. si inca mai am curaj cat pentru doi..
Cand o sa te dezbraci de psihologii si filosofii abstracte, intinde-mi mana sa ne iubim.
“ever thine
ever mine
ever ours”
Unii isi masoara iubirea in zile…. luni… ani. Altii in realizari comune. Unii in mod sigur in bani si in cadouri scumpe, care isi pierd valoarea formal-emotionala in clipa in care relatia se sfarseste. Unii urasc, altii mint. Majoritatea prefera sa uite. Unii isi ineaca tristetea si dezamagirea in lacrimi eterne, condamnandu-se singuri la un infern fictiv.
Dar printre ei se plimba usor restul… visatorii… cu ochii larg deschisi, in a caror privire se reflecta mereu cerul limpede al primaverii. Ei nu-si contabilizeaza iubirile. Ei si le traiesc. Traiesc mereu apusurile si soaptele, isi inalta dragostea in versuri si in poezie. Se oglindesc in acelasi lac, se plimba pe aleile aceluiasi parc, purtand in suflet aceeasi iubire. O canta la chitara, chiar daca numai in gand. O regasesc intr-un fragment de muzica clasica, in noptile cu licurici sau in aerul curat de dupa o furtuna de vara. O savureaza intr-o dimineata racoroasa, inainte de rasaritul soarelui, in bratele cuiva drag. O cauta pe cerul de august, la fiecare stea cazatoare. Si ce daca sunt doar amintiri? Sunt ale lor. Iubesc cu aceeasi pasiune, fara sa-si arunce trecutul la gunoi, fara sa-si recicleze sentimentele. Tresar in umbra unui parfum si zambesc ascultand povestile varatice, oglindite in cafeaua rece, impartita altadata la doi. In fumul unei tigari din miez de noapte ghicesc umbra a doua trupuri impartind o singura iubire.
Ei nu stiu ce e ura si nici uitarea. Le ridica altare iubirilor, dar nu le darama la final si nu le lasa in ruina. Le pastreaza pentru ca in ele se regasesc uneori.
Voi in ce va masurati iubirea? In lacrimi sau in fluturi?
edit: raducu crede ca iubirea se masoara : in momente petrecute imbratisati.. si in jur zboara spiridusi, nu fluturi…. spiridusi-licurici…. 🙂
trei dimineata. briza aduce ecourile inabusite ale unei fericiri false, coapta in aburii alcoolului ridicandu-se din tavernele portului. strazile dorm.
marea e tacuta si calda ca o femeie indragostita. si toate soaptele sunt pentru luna mare si galbena. dar aceasta e rece si clipeste perfid a jocuri copilaresti, alunecand spre orizonturi straine. in fiecare noapte cu luna plina, marea e sedusa de imbratisarea rotunda si vicleana si apoi lasata sa se contopeasca doar cu cerul de smoala uscata.
astrul palid miroase a pepene galben si a racoare. marea nu miroase decat a alge. si a dragoste statornica si infinita… si a vise sarate, cu pantec rotund, crescute in adancurile tacute, dar risipite in spuma valurilor, spre a-i impartasi nisipului tradarea. insa asta-seara, nisipul umed si racoros doarme in imparatia lui hades. intunericul s-a faramitat aspru si inghetat deasupra lui, intr-o aparent nevinovata si jucausa ploaie de vara.
marea a ramas singura….
dar cui ii pasa? luna zboara cu aripi de pescarus spre alte imbratisari fugare si la fel de viclene. briza aduce ecouri.
inger sedat's Blog 