am spart demult clopotul de sticla. insa senzatia de claustrare a ramas undeva ascunsa, luandu-si zborul spre suprafata doar uneori, cand orizonturile par a fulgera pentru a se deschide.
cioburile le-am ingropat. intr-o temelie noua.
dincolo de usa simt umbra rara a sufletului zgribulit. asteapta neputinicios sa ii descui ca sa se poata intoarce. nu stie ca in incapere e paznic un corb urias, negru ca toate durerile la un loc, cu plisc taios si ochii ageri… acelasi corb care-mi radea in fata iubirii,batjocoritor, intr-un vis din alta lume.
in noptile cu vant rece il aud suspinand din adancuri si ghemuindu-se cat mai aproape, ca si cand ar putea sa incapa inauntru prin linia subtire si taioasa ce desparte usa de podeaua rece a incaperii mele. ramane mereu dincolo, ca un pumn de particule de nisip ce a ramas suspendat si desirat in aer, dupa ce clepsidra s-a spart, nestiind incotro sa se imprastie. doua lumi tangente, aceleasi si totusi prea greu de amestecat.
pe peretele rosu si aspru de care ma sprijin s-au prelins subtiri si stravezii ca un tapet toate iubirile…. trecute, prezente, viitoare… si cele care ar fi putut sa fie, dar carora nu le-am dat niciodata voie sa zboare. au topit in ele cheia de la usa si au zidit-o, laolalta cu aripile`mi mari pe care mi le odihneam inainte pe zid. nu e intuneric, dar nu reusesc sa-mi aduc aminte cum arata lumina…. in visele fugare si indescifrabile apar licariri cu iz de cunoscut, dar pensula din mana refuza sa astearna pe panza culoarea lor. asa cum inima refuza sa-mi bata in ritmul luminilor de altadata.
dincolo de geam, marea sufera si se zbate sub furtuna grea. dar nimeni n-o aude…
inger sedat's Blog 